DESPRE NOI
Povestea noastra
Pasiunea pentru grooming s-a nascut odata ce in viata mea a intrat Benji, Bichon-ul meu Frise in varsta de 10 ani. Eram in Statele Unite, in iunie 2009, cand am adus in familie catelul cu mult par alb si cret. Tot atunci, din intamplare, o domnisoara groomer m-a indrumat ce ustensile sa cumpar pentru a-l mentine frumos si ingrijit, Bichon-ul Frise necesitand cel mai amplu proces de toaletaj. In urma catorva vizite la saloanele profesionale, m-am decis sa il tund eu de fiecare data deoarece imi placea intr-adevar sa o fac si imi doream sa invat mai multe despre asta.

Pot spune ca m-am perfectionat in domeniu cu Benji, dar in acelasi timp am desoperit o pasiune, o pasiune din care am facut un job. Cu o experienta de 3 ani ca groomer calificat si acreditat de Ministerul Muncii, consider ca este foarte important sa iti placa ce faci pentru a te bucura cu adevarat de munca ta; cu rabdare si dedicare ajungi sa gestionezi si cei mai rebeli patrupezi, sa ai o deosebita atentie, o mare grija la detalii, multa rabdare si sa cunosti indeaproape fiecare semnal pe care un caine ti-l da.
Pentru mine este o arta facuta cu pasiune, iar fiecare catel care imi trece pragul este o bucurie; sunt animalute fidele, iubitoare, iar atunci cand stii cum sa te comporti cu ele primesti inzecit inapoi. Bucuria patrupezilor si a stapanilor o simt de fiecare data cand termin toaletarea, iar asta imi da si mai multa dorinta si energie pentru a lucra.
Suntem cu totii diferiti, iar asta se simte si la catei. Avand o experienta vasta cu diferite rase, tipuri temperamentale, inclusiv cu caini cu dizabilitati, suntem deschisi in a va intampina cu solutii si tunsori pentru ca patrupedul sa fie aranjat dupa plac, curat, parfumat si sa mearga acasa fericit.

De ce este importanta vizita la salonul de toaletaj?
Pentru a fi sanatosi si fericiti, cainii trebuie sa fie ingrijiti. Atunci cand sunt sanatosi si ingrijiti, acestia ofera familiei adoptive dragoste neconditionata, companie, terapie si multa bucurie. Pentru ca blanita are rol de protectie impotriva ultravioletelor si a frigului, precum si a altor factori de mediu, intretinerea ei face parte din viata de zi cu zi a animalului. O ingrijire corecta a acesteia prin tuns si improspatat asigura confortul necesar al catelului, dar poate duce si la detectarea mai usoara a eventualilor paraziti externi cum sunt capusele sau puricii
De asemenea, este important ca animalutului sa i se taie unghiile, de obicei o data pe luna.
Imbaierea cainelui la salon este mult mai la indemana decat acasa din cateva motive evidente si anume: abilitatile speciale ale unui groomer, aparatura de specialitate si produsele de calitate folosite in functie de blana cainilor, cat si de caracteristicile acestora si, de cele mai multe ori, disponibilitatea timpului.
